A fi intoxicat de tine însuți

Toți avem momente în care ne evaluăm și ne comportăm ca și cum am fi marea excepție a unei lumi nesemnificative. Sîntem singurul personaj „marcant“ al vieții noastre. Dar există supărător de mulți inși care trăiesc permanent în euforia propriei lor importanțe, fericiți, glorios egolatri, concentrați strict asupra nimbului propriu. N-au dubii, nu pot greși, sînt un dar făcut omenirii de bunăvoința stelelor. Numesc această deviere patologică „intoxicația de sine“. Cînd vorbesc despre ei, li se umezesc ochii și li se dilată fruntea. Dacă sînt prozatori, se referă la performanța lor pomenindu-i, colegial, pe Thomas Mann și Dostoievski. Dacă sînt regizori, actori, plasticieni, iubesc arta ca pe un alter ego, ca pe spațiul optim al propriei idolatrii, ca pe o ocazie a promovării de sine. Au mereu dreptate, sînt mereu la vîrf, nedreptățiți, eventual, doar de ignoranți și invidioși. Dacă sînt politologi, fac ce fac și, indiferent despre ce scriu, te anunță, în treacăt, că tocmai au venit de la Stanford, că au avut de dat niscaivai sfaturi pe la Bruxelles, că au de făcut față unor solicitări planetare. Dacă scriu versuri, plutesc în constelația geniilor sau a marginalizaților martirizați de diferiți „boieri ai minții“. Recunosc că, adesea, mi se întîmplă să invidiez croiala unor astfel de personaje. Trebuie să fie minunat să te simți galaxie, oază fără egal, avatar al zenitului. Sincer vorbind, mă bucur, prin comparație, să cochetez, ambițios, cu neantul…

Andrei Pleșu

https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/note-stari-zile-75