Isabela Gilcescu
Citirea unei cărți este un act de curaj, așa mi-a spus
Vianu Mureşan când mi-a înmânat cartea, la întâlnirea de la Cafe Balzac din Distilery
District, hub cultural, înființat într-o veche distilerie de whiskey, parte a
istoriei metropolei Toronto.
Scrierea unei cărți și trimiterea ei în lume sunt, de asemenea, un act de curaj – să te lași disecat, pipăit, expus privirilor minții cititorului, „a treia instanță“, cum îl consideră autorul.
Însă Vianu Mureşan pare a nu se teme de nimic.
„Până la urmă o carte este tabloul minții autorilor, în ea se desfășoară arhitectonic, pictural, poetic forma creativității la un moment dat.“
Liniile de forță ale romanului vin, așa cum îmi mărturisea autorul, din studierea „arhitecturilor narative ale romanelor, poemelor, tratatelor filosofice, studiere oarecum inginerească“.
„Cred că o carte trebuie să tulbure cititorul, să-l râcâie, să se joace cu el până să i se dezvăluie în totalitate, adică să existe o relație pasională, aproape erotică între mintea cititorului și carte, altfel o citește repede și uită de ea.“
Scrierea unei cărți și trimiterea ei în lume sunt, de asemenea, un act de curaj – să te lași disecat, pipăit, expus privirilor minții cititorului, „a treia instanță“, cum îl consideră autorul.
Însă Vianu Mureşan pare a nu se teme de nimic.
„Până la urmă o carte este tabloul minții autorilor, în ea se desfășoară arhitectonic, pictural, poetic forma creativității la un moment dat.“
Liniile de forță ale romanului vin, așa cum îmi mărturisea autorul, din studierea „arhitecturilor narative ale romanelor, poemelor, tratatelor filosofice, studiere oarecum inginerească“.
„Cred că o carte trebuie să tulbure cititorul, să-l râcâie, să se joace cu el până să i se dezvăluie în totalitate, adică să existe o relație pasională, aproape erotică între mintea cititorului și carte, altfel o citește repede și uită de ea.“
M-am prins în hora citirii romanului „Nebunul lui
Dumnezeu“ într-un ritm nebunesc, ca și ielele, odată prinse în roata
învârtelii, nemaiputându-se descleșta din ritmul obsesiv, demonic, fără oprire...
„gasping for air“, întorcând ultima filă, parcurgând ultimii pași pe Möbius
strip (the surface with only one side and only one boundary), care apare pe
copertă, zvârcolindu-mă într-o lume care se năruia, sau poate că nu, eludată
de vraja citirii dintâi.
Nebunia citirii regenerează și îți dă energia unui nou început, îți rămâne în minte și suflet, mult după ce ai închis cartea, sau s-a tras cortina.
Năucitoare sunt și personajele – complexe, vii, „raw“, alter-egouri al scriitorului.
Alexandru pare „larger than life“, intuiești că are influență asupra tuturor celorlalte personaje. Scriitorul însuși mărturisește: „Personajul Alexandru mi-a fost prieten în perioada liceului la Baia Mare, și în bună măsură cartea e scrisă de dragul lui, în amintirea lui. Nu m-am putut împăca niciodată cu moartea lui la doar 38 de ani, în acel accident de mină pe care l-am descris în carte. Am rescris de fapt o carte pe care presupuneam că ar fi scris-o el mai întâi, dar s-a pierdut...“
Frapează legătura invizibilă dintre personaje, acea „connectedness“, care există între oameni la un nivel atât de subtil (apropos de filmul unguresc – On Body and Soul/Teströl és lélekröl), viața ce curge pe planuri diferite, pornind de la intersecții care te pot duce oriunde, până să-ți dai seama că tot acolo ești (filmul Mr. Nobody), personaje prinse în capcana timpului și a căutării de sine, în aspirația de infinit și finitudinea firii, exact ca în împletirea de sunete din mijlocul preludiului la opera Wilhelm Tell, opera muzicală pe care autorul o asociază cu romanul.
Vianu Mureşan are „toate elementele pentru a compune nu o lume, ci oricâte lumi, toate posibile“.
Bucuria citirii!
Nebunia citirii regenerează și îți dă energia unui nou început, îți rămâne în minte și suflet, mult după ce ai închis cartea, sau s-a tras cortina.
Năucitoare sunt și personajele – complexe, vii, „raw“, alter-egouri al scriitorului.
Alexandru pare „larger than life“, intuiești că are influență asupra tuturor celorlalte personaje. Scriitorul însuși mărturisește: „Personajul Alexandru mi-a fost prieten în perioada liceului la Baia Mare, și în bună măsură cartea e scrisă de dragul lui, în amintirea lui. Nu m-am putut împăca niciodată cu moartea lui la doar 38 de ani, în acel accident de mină pe care l-am descris în carte. Am rescris de fapt o carte pe care presupuneam că ar fi scris-o el mai întâi, dar s-a pierdut...“
Frapează legătura invizibilă dintre personaje, acea „connectedness“, care există între oameni la un nivel atât de subtil (apropos de filmul unguresc – On Body and Soul/Teströl és lélekröl), viața ce curge pe planuri diferite, pornind de la intersecții care te pot duce oriunde, până să-ți dai seama că tot acolo ești (filmul Mr. Nobody), personaje prinse în capcana timpului și a căutării de sine, în aspirația de infinit și finitudinea firii, exact ca în împletirea de sunete din mijlocul preludiului la opera Wilhelm Tell, opera muzicală pe care autorul o asociază cu romanul.
Vianu Mureşan are „toate elementele pentru a compune nu o lume, ci oricâte lumi, toate posibile“.
Bucuria citirii!
Mulțumesc Crinei Bud și Emiliei Ivancu, datorită cărora
am aflat despre Vianu Mureşan.
Îmbrățișări Mirelei Mureşan care a făcut întâlnirea posibilă.
Îmbrățișări Mirelei Mureşan care a făcut întâlnirea posibilă.
 |
Emilia Ivancu
RăspundețiȘtergereEmilia Ivancu
E un roman care nu te fura, ci te trage pur si simplu in tesatura lui, un roman colosal. Ma bucur mult ca v-ati cunoscut, te-am pomenit acum cu Vianu la Gaudeamus, dar si cu Claudiu Cirtina.Te imbratisez cu drag!
Suzana Tanase
RăspundețiȘtergereDupa primele 27 de pagini sunt deja vrajita. S-a oprit timpul in loc...
Nedi Gavriliu
RăspundețiȘtergere...pasesti in ea crezand ca citesti, si de fapt te trezesti ca nu mai esti in fata ei, nu ai vreun soi de detasare a cititorului - nici nu mai esti cititor, asa cum el nu mai e autor - esti in ea, invelit cu ea, framantat in ea, ba ca intr-un lichid amniotic, ba ca intr-un kortos colach din care te mai infrupti din cand in cand. ...iar ea - spatiul ei cumva lichid - trece prin tine, te traverseaza, - fuzionezi cu ea, coexisti cu ea. Hm.
Suzana Tanase
RăspundețiȘtergereAi dreptate Nedi!! Eu o mai rasfoiam cu teama in timp ce citeam si alte carti. Ma simteam nepregatita sa o incep caci parca stiam ca e ceva prea important ce trebuie tratat cu grija si atentie maxima. La drept vorbind, de cand l-am auzit la Torofest am avut impresia ca am descoperit o comoara in stanca hotilor lui Alibaba. Cunoscandu-i vocea l-am auzit in primele pagini dar apoi l-am pierdut in lichidul fara ecou al scrierii lui. Ce norocosi suntem Nedi!!!
Nedi Gavriliu
RăspundețiȘtergere...da,... - in dimineata asta, recitind - am depasit punctul primei treimi de unde incepusem, insa nu se simte nimic deja jalonat, deja parcurs, totul e un nou perpetuu - am avut sentimentul ca scrie dinauntrul meu, vorbeste cu vocea mea interioara, nu se asteapta sa fiu in afara spatiului cartii - care nu se mai simte ca spatiu - dar nici in afara lui insusi.
...la noi, la artistii vizuali, se spune ca emotia estetica - sentimentul de frumos, sa zicem, al vibratiei estetice - survine ca fapt al rezonantei: ceea ce vezi/auzi/simti/lecturezi cu toate simturile rezoneaza cu anumite repere din spatiul tau subliminal, latura sensibila - cu duhul, cu frecventele senzoriale, cu fiorii care dirijeaza carnalitatea etc - si aceasta rezonanta e cea care-ti induce sentimentul experientei estetice: am mai simtit asta in trecut in spatiul artei vizuale si al muzicii, pe alocuri si in cel al lecturii - eu nu le separ, mi se pare lipsit de sens, numai un contabil ar face asa ceva - si am sentimentul ca traiesc asta acum, - ca toata 'procesiunea' cartii trece prin interiorul meu, facandu-ma partas chiar la izvorarea, la coagularea ei.
...un pic ca-n GOLEM, - viata-procesiune care iesea din Ibbur.