Ne-ai cam uitat, Doamne!

Câte inimi de rezervă are o inimă
și cât ne mai încearcă

în fiecare zi 

avem de dat socoteală

Dacă nu ai fi, să ne pui la încercare,

nici inimi înlănțuite, 

nici lucruri de spus, 

nici vreme 

de râs, de plâns

Așa a fost dintotdeauna. 

Așa ar trebui să fie. 

chiar dacă ne place sau nu,

Doamne, poate că un singur semn

ar liniști toate

Eli Gîlcescu

22 Februarie 2024, Toronto

* * *

Așteptările sunt ursuleți albaștri de pluș
pe un pat de spital

“uite, tubul ăsta pornește de aici și merge până sus în inimă”
degete lungi pe un fir imaginar
Impella este la 7

You stepped out to go to a church
Please God!
Please God!
Please God!

Pieptănul face cărări în părul ud
așteptând un nume
Baby Boy Smith

Isavela Vasiliu

Februarie 2024, Burlington

Tăcerea care rămâne

Deja m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Îl privesc mai tot timpul. Uneori mă apropii și mă gândesc cum va fi cu blestematul ăsta de virus.

Și dacă e în mine? Mai știi? Poate de la spitalul cu somități. Îi vezi doar la internare (dacă ai noroc).

 

Mi-ai spus că te bucuri că am scăpat de acolo. Dar dacă n-am scăpat.

Dacă ți-aș fi povestit, poate că nu credeai. E spitalul unde l-ai născut pe Andrei. Ții minte? Același spital care la naștere l-au suspectat de... Și el nu avea nimic. O altă poveste pe care trebuie s-o scrii cândva.

Nu, mai bine nu scriu prin ce am trecut. Sunt multe de povestit. Vorba poetului „aș vrea să spun mai mult, dar nu e posibil“.

 

Dar dacă am fost contaminată și am tratat-o băbește. Pentru că, la scurt timp, a recidivat. Cu ParaSinus și Sirop din Lichen de Piatră. M-am vindecat greu.

În Săptămâna Patimilor am muncit mult. Prea puțin am citit și scris. Doar gânduri adunate de peste tot. Unele parcă au intrat în inimă, ca o taină dulce.

Se spune că „plânsul poate să-ți aducă o mare ușurare, dar numai dacă ai pe cineva lângă tine“. (Anne Frank)

Poate că într-o zi totul se va termina. Greu de spus.

Spun poeții că în acest an lumina sfântă este mai prețioasă ca în alt an. Ne reîntoarce la o viață normală de familie, plină de iubire, de credință.

 

Uite, m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Știu că îmi va fi de ajutor la nevoie. Poate fi biserica mea. Între cireși și vișini, privindu-i cum înfloresc și rodesc. Și într-atât de mare e asemănarea dintre noi! Și atunci încep să visez. Visez atât de frumos în preajma lor. Și nu mi-e interzis. Nici porunci nu-mi dau. Chiar dacă nu voi mai putea ieși niciodată.

Și totuși grădina e singurul loc unde nu mă tem de liniștea ei. Și nici tristă nu pot fi. Nici singură nu-s. Între cei 3 nuci poezia există. Și pacea odată cu ea. Și viața de peste tot. De data asta să știu pentru ce este. Și florile tot de la ea. Ca o atingere tandră și un zâmbet.

 

Ce greu în asemenea vremuri!

Încerc să mă agăț de ceva... și atunci privesc din nou grădina, urmăresc nucul dacă a înflorit, și îmi par toate în bună rânduială, iar pentru o clipa scap de cruzimea asta. Uneori, mi se pare că aud pomii cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre ei de parcă pentru totdeauna cu putere de viață de moarte. Și mă bucur, fără să vreau, de lumină, într-un loc unde mă ascund, la repezeală.

 

Știu că mă vei privi mai cu milă, poate că mă vei ține de mână... să mă răsfeți cu o simfonie învăluită în tăceri... sau tăcerea care rămâne

 

Eli Gîlcescu

19-20 aprilie 2020

 

O zi de aur

Când se iubesc de dragul iubirii, fără alt gând, merg mai departe împreună.

6 Mai 2023

Zbor extatic

Cerul meu, împletit de vise cu cireșe dulci-amare de atâta dragoste, îmi învârte urechile ca pe niște zaruri de tinichea, întotdeauna cu fața în sus, întotdeauna spre tine, magnetizate cu doi de șase. Zâmbești la mine iar eu râd de-a binelea. Îmi vorbești cu ochii iar eu turui gura ca un fluture galben cu polen pe aripi cât umezeala pe buze. Iubirea îmi vopsește pletele cu aurul Nordului călăuzitor de speranțe, pielea ta cumpără soarele cu amănuntul, călăuzită către toamna zilei mele de șoaptele razelor împachetate straturi-straturi și gata pentru fierbințeala lunilor ce urmează, până hăt în mai. Ne iubim și palmele noastre sunt bătute de dragoste precum palmele cosașului de glie, mă ții de mâna și sunt cuplat la lumea ta, vitezele de Upload și Download sunt egal de amețitoare și construim, precum o imprimantă 3D, lumea noastră. Te iubesc și sunetul prinde contur. Nu îmi amintesc să mai fi auzit până acum

 

Lucian Vasiliu

Burlington, ON

31 august 2022

Mă sperie iubirea

... și nu e rău

când cu tot dinadinsul

mai albe nopțile

în clocot

dezlănțuind iubirea

la fel de completă

grădina cu lalele

într-un dans amețitor

sălbatic

toată un surâs de voie

bătăi de inimi

mereu dinainte

toată un surâs de voie

nu cel de ieri...

 și mă fâstâcesc

roșind

când spui „totul îmi place la tine“

 

Eli Gîlcescu

E ceva cu totul altceva

Cana ta albastră 

Cana mea verde-albastră 

Ceai negru și cuprinderi albe de mâini 

„mâncate de hamuri“ Amazoane flamande călărind 

 deșerturi toride în priviri 

– universuri – 

 „eu pot vedea viitorul“ doar l-am pictat de atâtea ori 

 împreună, 

Dar, iubite, eu vreau 

– Răsărind sângerări – așa începe dimineața 

 – Roșu de Rothko – 

 pe trupuri, pe degete, pe suflet. 

Și albastrul-martor 

„să nu uităm de unde am plecat“ 

 I.G.