Și nu
știu de ce
... în leagănul atât de tăcut
când primăvara moare
într-o noapte de neștiut
când cântă cocoșii
dinspre dimineață
și te ia somn dulce
la ora în care stelele
învață strigătul meu
ca și cum toate
lovind cu-ndoieli alte lumi
când dintr-o dată liniștea doare
doare prea mult...
mă cutreieră
același sărut (E.G. 27 martie 2022)
Jerbe de scântei albastre,
‘Ntunecate cum lumina
Îmi aprind bujori pe suflet
Și-mi întind pe față vina
De-a dormi pe lângă tine
Cum copacul lângă soare
Cum atomul de lumina
Cum iubesc pe lângă doare
Cum ascetul de nelume
Cum dorința de plăcere
Cum nebunii de nebune
Cum a da pe lâng-a cere
Cum să nu stau langa tine!?
Cum să uit priviri de Ceață!?
Cum să-mi șterg surâsul
buzei
Înghețat peren pe față!?
Mi-ai atins cu mâna fața
Și-am uitat de tot.
De mine,
De adânc, de suprafața
Și de tot ce jos mă ține.
Jerbe de scântei albastre
Ies din coasta ta-nălțată
Dintre șoldurile mele
Înc-o dată.
Și-nc-odată…
Jerbe de scântei albastre… (L.V. 27 martie 2022)
