Până în locul primei minuni

Parcă ar fi ziua aceea de minune,

ca o legănare de vară,

până azi,

peste grădini și trandafiri...

 

ceva adevărat și atât de...

călduț, lipindu-se docil, păstrat

cu grijă

cu durere,

mai aproape de soarele amiezii,

în lumina limpede a dimineții,

primul zâmbet –

rostul revenirii mele.

Singurul rost

al unei așteptări, pesemne, atunci.

 

Nu știu de ce și acum, fără să știu

cum au trecut anii.

 

Cum au zburat, de fapt.

Chiar dacă e absolut normal.

Nu divin.

Nici tragic.

O noutate a existenței mele.

Un sentiment nou, numai al meu.

Tot, tot

 

Eli Gîlcescu (mama, cu dragoste)

11 iunie 2025

Pentru Isabela, de ziua primei minuni

11 iunie nu e doar o dată — e începutul unei alte vieți, a mea, odată cu a ta.
A fost ceva mai presus de cuvinte, dar cumva lipit de inimă, cald, simplu, atât de viu încât l-am păstrat mereu aproape, fără să-l pierd, nici când timpul a prins aripi.

De atunci, știu de ce mă întorc, știu ce înseamnă un zâmbet care dă rost lumii.

Nu știu unde au fugit anii, dar știu că au trecut prin tine, crescând înăuntrul nostru, mai înalți și mai plini de sens.

La mulți ani, minune de atunci și de acum!

Mama

Prima zi de minune

Revelații 77 / 55

Atunci când m-ai trezit

pe neașteptate

diminețile dansau pentru mine

 

nici astăzi nu știu cum

 

de unde nu era nimic

te-am așezat mai aproape de soare

pe un covor de tămâioare

până

adormeam sărutările toate

Elisabeta Gîlcescu

11 Iunie, Burlington