Isabela Gilcescu
Doamnelor:
De la femei conducatoare de state, la cele din prima linie, de la femei jongland cu noi obligatii, acum cand scolile si gradinitele sunt inchise sau bunicile care nu- si mai pot primi nepotii in vizita, la cele amenintate de cresterea abuzului domestic in familia obligata la izolare, sau la femeile singure, pandemia a adus de toate, dar ne-a si prins nepregatite pentru anvergura la care toate am fost supuse.
Sa folosim aceste momente sa tesem impreuna aceasta tapiserie a sufletului femeii sub timpuri de pandemie.
Daca gandul va indeamna, scrieti un mic paragraf despre experienta personala in pandemie: succese, challenge-uri, sentimentele pe care le-ati incercat, cel mai inaltator moment trait sau cel mai greu, ce va insufleteste, ce va ajuta si ce nu, orice simtiti in aceste momente. Poate sa fie si anonim daca nu va doriti numele publicat.
Ma gandesc la un articol pentru Ziarul Observatorul la care mai scriu in regim de voluntariat din cand in cand.
Cu drag. (isabela.gilcescu@gmail.com sau Facebook messenger)
Sa folosim aceste momente sa tesem impreuna aceasta tapiserie a sufletului femeii sub timpuri de pandemie.
Daca gandul va indeamna, scrieti un mic paragraf despre experienta personala in pandemie: succese, challenge-uri, sentimentele pe care le-ati incercat, cel mai inaltator moment trait sau cel mai greu, ce va insufleteste, ce va ajuta si ce nu, orice simtiti in aceste momente. Poate sa fie si anonim daca nu va doriti numele publicat.
Ma gandesc la un articol pentru Ziarul Observatorul la care mai scriu in regim de voluntariat din cand in cand.
Cu drag. (isabela.gilcescu@gmail.com sau Facebook messenger)
From successful women presidents to frontline women, to women dealing with new challenges at the moment they have to juggle with all the tasks of taking care of the household and the children who are now home or online schooled but more importantly taking care of their own's and their family's mental health and well being, to the single women or to the ones who now have to face the increase in the domestic violence, each and everyone of us has an experience during this Covid 19 pandemic.
Like threads in a big tapestry, let's see what the big picture is if we tell our stories based on this experience of success or failure, challenges or strengths, despair or hope.
If you would like to be part of this project, write a paragraph and I would be happy to put it in an article.
Happy introspection!
Like threads in a big tapestry, let's see what the big picture is if we tell our stories based on this experience of success or failure, challenges or strengths, despair or hope.
If you would like to be part of this project, write a paragraph and I would be happy to put it in an article.
Happy introspection!
"In prima gardă, la mijlocul lui Martie, am pierdut 5 pacienti. Se decompensau sub ochii nostri fără să avem timp să îi mai aducem înapoi. Veneau epuizați de suferință, la capătul puterilor; simptomele lor se asemănau izbitor. Îi simțeam lunecând printre mâinile care le presau pieptul ritmat. Plămânii refuzau să li se mai umple cu oxygen, rămând ca niște aripi de înger, retrase cuminți, stropite cu o pulbere pisată de stele.
RăspundețiȘtergereCam așa arătau infiltrațiile virusului pe radiografii, dar mai ales pe imaginile de tomograf. Până și cuvintele li se opreau pe buze sufocate, învinețite, hipoxice.
Între resuscitări repetitive și aparate ce țiuiau disperat, îmi veneau în minte personajele lui Hugo jucându-se de-a v-ați ascunselea cu moartea. Cam asta făceam și noi, prinși într-o joacă absurdă, “mizerabilă”, în camera de urgență, chinuindu-ne să aducem pe cât mai mulți la viață, înapoi, dintr-un alt fel de joacă printre gloanțele unui virus, aruncat la nimereală în noi.
Niciodată nu am pierdut atâtea vieți într-o singură gardă. Niciodată nu l-am auzit pe Rilke mai intens: “Mare e moartea, peste măsură; Suntem ai ei cu râsul în gură”. Începutul pandemiei a fost cel mai dur: funcționam fără un protocol de tratament, fără a avea un test confirmator, intuind cauza deceselor. Imaginea camioanelor parcate în spatele spitalului, încărcate cu trupurile celor plecați, îmi pare încă ceva ireal. Cu ani în urmă povesteam cu Catalin Florescu despre morții din New York: “Râul primea morții cu blândețe, ca și cum ar fi știut că sunt niște morți deosebiți”, scria. Aveam certitudinea că oamenii aceștia erau primiți în ceruri ca niște oameni deosebiți, blajini, plecați mult prea devreme.
La 5 săptămâni de la începutul pandemiei, spitalul la care lucrez are un protocol de tratament prestabilit și o rată mare de cazuri vindecate, cu mult peste 1000. Camioanele nu mai stau la ieșire să își primească morții, se aude la intervale de timp o muzică în difuzoarele spitalului celebrând o altă viață, o altă externare după un tratament de success de Covid."
Dr. Anca Stuparu
New York
Nicoleta Luminita Panait
RăspundețiȘtergereDraga Isabela,felicitari pentru initiativa ta,cred ca este o idee buna sa impartasim sentimentele pe care le traim in aceste momente fara precedent din viata noastra! Profesia mea de coafeza ,din pacate nu o pot face virtual de acasa! Cand am emigrat in Canada a trebuit sa ma reprofilez si am ales industria de infrumusetare in locul IT ului care era la moda acum 24 ani! Unul din motivele pentru care am ales aceasta meserie a fost si faptul ca nu conteaza cum va merge economia Canadei,eu tot voi avea de lucru,dar cum viata bate filmul, m-am trezit deodata la realitatea cotidiana! La inceput am fost frustrata pentru ca nu stiam ce sa fac cu timpul liber,dupa care mi-am dat seama ca este momentul perfect sa ma relaxez ,sa stau cu picioarele in sus si sa am grija de mine! Cum orice inceput are si sfarsit, astept cu nerabdare sa ma intorc la salon,sa te revad si sa pun zambetul pe buze la cat mai multe doamne,domnisoare ,domni si domnisori!
RăspundețiȘtergereLoredana Iacob
Draga mea, imi place foarte mult initiativa ta si ma alatur cu drag cu cateva ganduri care mai degraba au fost constientizari in aceasta perioada interesanta din viata mea. Perioada acesta de izolare m-a facut, mai mult ca oricand sa fiu recunoscatoare pentru tot ce am si pentru deciziile anterioare atat de mult blamate de mine in anumite momente de rasfat si lipsa de maturitate:)
Astfel, am descoperit ca decizia de a ma muta la tara mi-a oferit sansa sa ies la aer, in proria curte ori de cate ori imi doresc. Fata de cei care locuiesc la intr-un apartament de bloc, eu traiesc un lux.
Am descoperit ca spatiul casei nu este atat de mare si nici atat de prost impartit pentru ca uite ca ne ofera confort tuturor membrilor fara sa ne sufocam. Un alt lux.
Sa fac curatenie in casa a devenit o actiune de familie si inlocuieste exercitiile sportive de sambata. Am descoperit ca pot, vreau si imi place sa fac sport in fiecare zi. Un concept complet nou pentru mine.
Am descoperit bucuria de a sta la masa de pranz impreuna fara sa fie sarbatoare sau weekend. Am descoperit ca exista si un alt ritm de viata si nu doar cel impus de societate, cel al familiei mele.
Desigur ca avem propriile frici, ingrijorari dar luptam sa ne pastram un psihic sanatos. Ne provocam in fiecare zi sa gasim bucurie in lucrurile simple.
Sunt bucuroasa ca am decis sa fac tranzitia de la corporatie la coaching pentru ca tot ceea ce am acumulat din psihologie, mindfulness, dezvoltare persoanala, ma ajuta sa gasesc mai usor energia pozitiva a fiecarei zile.