Ei trăiesc
în mine
într-o formă sau alta –
crescuți pe oase,
pulsând în vene
tăcuți în lungi reverii.
și e greu să-i deslușesc
adunându-i din cioburile cănii
zdrobite în urma sicriului –
gânduri, trăiri aruncate spre
stele.
Din șopron își îndreaptă pasul
Buni
cu obrajii roșii – acolo își
fierbe țuica
din merele căzute din prea plinul
livezii
și toate cântecele și descântecele
și toate lacrimile
cu care își plânge fetele.
Tata-Mare,
cu bidonul de stropit via în
spate,
cu pălăria de paie mirosind a fân
cosit.
aproape de miezul zilei, bătând
din când în când în geamul camerei:
„Dormiți ca vulpile în vizuină!”
Storurile lăsate la geam
nemișcate,
cu șnurul lung, negăsind sprijin.
Blestemat părul din curtea
găinilor –
arzând torță.
Ochi lipiți de copii
visând iele în dans sălbatic
agățate dincolo de tusea astmatică
și de mirosul de medicamente.
Fii atentă, nene, fii atentă!
Podeaua scârțâie apăsată de
veacuri
și în patul cu perne multe și moi
așezați unii peste alții
dorm moșii de iarnă și cei de vară
Nu-și mai știu suferințele nici
bucuriile
s-au risipit în cele patru vânturi
apoi
s-au adunat în memorii colective.
Duduie focul în sobă
și curentul nu mai vine pe sub uși
și geamuri
degete ies să se dezmorțească.
O ultimă gură de aer
„În mâinile Tale îmi dau duhul
meu, Doamne”
și plec în moarte
„O să te doară, Tată?
O să te doară?”
„N-o să mă doară, puiule,
N-o să mă doară.”
Pielea întinsă
și rece sărutul de pe frunte.
Groapa cu osemintele moșilor
în saci,
la cap și la picioare
îngeri păzitori.
(in memoriam tatălui +
Martie 16 și moșilor mei)
Isabela Gîlcescu
16 Martie 2021
