Visând iele în dans sălbatic

Ei trăiesc în mine

într-o formă sau alta –

crescuți pe oase,

pulsând în vene

tăcuți în lungi reverii.

 

și e greu să-i deslușesc

adunându-i din cioburile cănii zdrobite în urma sicriului –

gânduri, trăiri aruncate spre stele.

 

Din șopron își îndreaptă pasul Buni

cu obrajii roșii – acolo își fierbe țuica

din merele căzute din prea plinul livezii

și toate cântecele și descântecele

și toate lacrimile

cu care își plânge fetele.

 

Tata-Mare,

cu bidonul de stropit via în spate,

cu pălăria de paie mirosind a fân cosit.

aproape de miezul zilei, bătând din când în când în geamul camerei:

„Dormiți ca vulpile în vizuină!”

Storurile lăsate la geam nemișcate,

cu șnurul lung, negăsind sprijin.

 

Blestemat părul din curtea găinilor –

arzând torță.

 

Ochi lipiți de copii

visând iele în dans sălbatic

agățate dincolo de tusea astmatică

și de mirosul de medicamente.

 

Fii atentă, nene, fii atentă!

Podeaua scârțâie apăsată de veacuri

și în patul cu perne multe și moi

așezați unii peste alții

dorm moșii de iarnă și cei de vară

Nu-și mai știu suferințele nici bucuriile

s-au risipit în cele patru vânturi

apoi

s-au adunat în memorii colective.

 

Duduie focul în sobă

și curentul nu mai vine pe sub uși și geamuri

degete ies să se dezmorțească.

 

O ultimă gură de aer

„În mâinile Tale îmi dau duhul meu, Doamne”

și plec în moarte

„O să te doară, Tată?

O să te doară?”

„N-o să mă doară, puiule,

N-o să mă doară.”

Pielea întinsă

și rece sărutul de pe frunte.

Groapa cu osemintele moșilor

în saci,

la cap și la picioare

îngeri păzitori.

 

(in memoriam tatălui + Martie 16 și moșilor mei)

 

Isabela Gîlcescu

16 Martie 2021