Life hurts even more

Cuvintele să se transforme în înțelesuri, e nevoie de o alchimie asupra căreia nu noi suntem în control.
Poate nici mult după, nu-i înțelegem facerea.

În 2011 am plecat într-o excursie pentru 3 săptamâni cu C. pe care nu-l cunoşteam de foarte demult. Închiriam maşina, planificasem multe locuri de văzut dacă tot traversam oceanul.
Îi lăsam pe copii acasă cu tatăl lor. 
....Dar, dacă..
Neliniştile nu-și opresc niciodată muşcăturile. Am decis să scriu o scrisoare Ioanei şi lui Andrei.
Cum Ioana era majoră, ei îi încredințam grija fratelui ei, parolele de conturi, poliţa de asigurare... să fiu sigură ca nu vor rămâne pe drumuri.
Nu mă gândisem niciodată serios la un testament.
Scrisoarea se încheia cu: "Live your life in beautiful ways!"
Bineînţeles că nici n-am ieşit bine pe uşă şi scrisoarea, "in case of my passing",... a fost deschisă de dragii mei copii... si nu, nu au făcut shopping pe internet, dacă la asta va gândeaţi.

Anii au trecut, în 2015 Ioana şi cu mine am fost în România să-l cunoaştem şi să-l botezăm pe Lucas, nepotul meu.
Niciodată n-am ştiut cum viața ți se poate concentra într-un anumit punct cu o intensitate care te năuceşte. Ca o palmă care te aruncă de pe echilibrul construit cu atâta trudă.
În momentul ăla toate pe care le-ai ținut "in check" vin să-şi arate colţii. Toate problemele nerezolvate, îngropate, neconştientizate, tot icebergul acoperit de ape până atunci, izbeşte în forță. Şi nu e nevoie decât de un mic brânci pe care evenimentele ți-l oferă din afară ca să derapezi.

Am plecat din România cu două zile înaintea Ioanei frânta, neputincioasă, cu poza familiei lipită de fereastra unui tren ce se târa ca melcul ducându-mi şi mie în plus neputințele.

Din senin, mesajul Ioanei, venit din adâncuri colectiv-vindecatoare unde doare se transformă în basorelief.

(Tatoos hurt! Life hurts even more.)
Mesajele sunt cele originale, cu typos și greşeli needitate

I. G.