Cealaltă Ană

... își spăla mâinile până la jupuire
Și mergea pe scaune în cămașa care se termina în nebunie –
regia făcea totul!
The Met era happy cu Anna Netrebko în rolul Lady Macbeth.
Și noi! Transmisiune free pentru timpuri extreme.
Unde altundeva să-ți mai exersezi nebunia în ziua de azi?

Din alt zid încă se mai auzea cum Ana noastră mânca mere unul după altul
Așteptându-și omul să vină, să dea vina pe ea, 

ea pe șarpe și uite așa să iasă din zidire drept în lumea cea de pe urmă
bântuită de self izolare și social distanțare

Dumnezeu însă era ocupat cu Eva sau cu alte pandemii

Și atunci ne rămăsese numai Anna K!

Una își trăia nebunia, una zidirea și alta nemurirea

After all we are not but an everyday Ana.

iZa
Toronto, 2020

Și-a amintit tot

Îmi plac surprizele. Cu cât îmi este dor de cineva, cu atât gândurile mă ostenesc tot mai mult. Ajung să nu le mai pot controla. Oricât de puține, au aceeași intensitate.

Așa se face că surpriza a venit de la Ioana. A ales să-și petreacă vacanța în România! Putea alege locuri mult mai toride. A împărțit-o în două. O parte la București, și a doua la Târgu Jiu. E legată oarecum sufletește de orașul brâncușian. Aici a crescut. Tot de aici a plecat în Canada. Am simțit-o altfel. Într-un fel de echilibru fizic.

Prima privire o îndreaptă spre grădină. Se vedea alergând după pui sau venind din vale cu coșulețul plin cu ouă.

Am povestit despre jobul ei, despre locuri, prieteni, pisici...

Și-a amintit curtea mereu plină, veselă și luminoasă. Dar mai ales întâlnirile de weekend. Eram toți în jurul nucului.

Legăturile noastre, chiar dacă timpul trece, rămân.

Iar la vară trebuie să fie cineva să-i deschidă poarta, iar.

Eli Gîlcescu

14.o2.2020

Astăzi e despre tine

Și despre urgența nașterii tale. Un amestec năucitor de neliniști.

Deși se apropiase sorocul, nu dădeai niciun semn. Spre seară apăruseră câteva apăsări firave. Stăruiseră până aproape de miezul nopții, când apa s-a rupt.

Nașterea ta a fost în mare grabă. Fără dureri. E ca și cum s-ar fi ascuns într-un suspin, să nu te lovească durerea adevărată.

Mi te-au scos din circuitul matern destul de repede. Fără să te ating. O bucurie confiscată. Însăși tăcerea nu mai era a mea. Mai mult, m-a atins cufundarea într-un univers al supunerii, căruia nu puteam să-i opun rezistență.

Dar ai crescut și ai ales să stai departe de acea lume a fricii.

Eli Gîlcescu

10 Februarie 2020  

A fi intoxicat de tine însuți

Toți avem momente în care ne evaluăm și ne comportăm ca și cum am fi marea excepție a unei lumi nesemnificative. Sîntem singurul personaj „marcant“ al vieții noastre. Dar există supărător de mulți inși care trăiesc permanent în euforia propriei lor importanțe, fericiți, glorios egolatri, concentrați strict asupra nimbului propriu. N-au dubii, nu pot greși, sînt un dar făcut omenirii de bunăvoința stelelor. Numesc această deviere patologică „intoxicația de sine“. Cînd vorbesc despre ei, li se umezesc ochii și li se dilată fruntea. Dacă sînt prozatori, se referă la performanța lor pomenindu-i, colegial, pe Thomas Mann și Dostoievski. Dacă sînt regizori, actori, plasticieni, iubesc arta ca pe un alter ego, ca pe spațiul optim al propriei idolatrii, ca pe o ocazie a promovării de sine. Au mereu dreptate, sînt mereu la vîrf, nedreptățiți, eventual, doar de ignoranți și invidioși. Dacă sînt politologi, fac ce fac și, indiferent despre ce scriu, te anunță, în treacăt, că tocmai au venit de la Stanford, că au avut de dat niscaivai sfaturi pe la Bruxelles, că au de făcut față unor solicitări planetare. Dacă scriu versuri, plutesc în constelația geniilor sau a marginalizaților martirizați de diferiți „boieri ai minții“. Recunosc că, adesea, mi se întîmplă să invidiez croiala unor astfel de personaje. Trebuie să fie minunat să te simți galaxie, oază fără egal, avatar al zenitului. Sincer vorbind, mă bucur, prin comparație, să cochetez, ambițios, cu neantul…

Andrei Pleșu

https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/note-stari-zile-75

George Enescu Festival Canada

 Only #5DAYS until the second concert of the inaugural Canadian edition of the George Enescu Festival!!! 

Hear Michael Berkovsky in dialog with Isabela Gilcescu about this very exciting September 14 th recital. Amazing friends and musicians with international reputation, members of RCM in Toronto, playing a catchy program starting with a beautiful, very romantic piece by Enescu that sets the mood for the French jazz style composition by Schoenfield, an unexpected combination of rag time and blues cool tunes arranged for classical musicians. Rechtman follows with beautiful Café Music and the recital is completed by a lovely piece by Brahms, a piece ”once heard cannot be forgotten”.
Few tickets available here: https://tinyurl.com/y4n6lpca

Video captured by Creola Pora.

https://www.facebook.com/hashtag/5days?source=feed_text&epa=HASHTAG&__tn__=*NK-R

Fake realms

Wouldn't have been easy to just give in to take one, only one of those lavander pills cuddling in my hand... to extend happily in an X mood of fake realms of no cares But then, when would be the right time to get in touch with myself? Days without end...

"We have a passion for drama" (The Metropolitan Opera)

Aș fi preferat rolul dintr-o comedie romantică, dacă m-ai fi întrebat, da, știu, una din alea de care făceam mișto, cu final previzibil și idotic, dar îmi scriai tot timpul scenarii dramatice, și aerul se făcea clește, rupând până la mit
ochi disperați, ciclopici căutau remedii pentru hiperventilație,
întâi plecai după o furculiță, apoi după orice mică franțuzoaică, apoi spasmul organic crescând din subconștient, odată cu iarna și era timpul – plecai după soare,
scenele se succedau, stânga-dreapta, sus-jos, se umpleau-goleau, era mica noastră scenă metropolitană,
Wow – o adevarată industrie la punerea în scenă a unei opere, verismo!
Implacabil, the endul apărea pe ecran
jinduiam uneori după o comedie romantică...

iZa

Pierdută într- un tiki bar

Nu poți să ai totul, 
ce rămâne e humul unui Roomba mișcându-se haotic prin casă, 
ți-aduci aminte când ne uitam să-i descoperim secretul liniilor parcurse? 
Abia mai târziu, la teatru, ne-a explicat regizoarea importanța diagonalelor la punerea în scenă a unei piese... și am zâmbit complice amandoi, aha! 
Și atunci vremea se făcea arc, vara-iarna și treceam diagonal prin sezoane ca dochia (de ce oare or fi făcut-o babă?) mi-o închipuiam în parka și cizme de inuit, jupuind straturi de ființe ancenstrale, euri, să ajungă până la tine un ultim cerc, aproape invizibil – oare ai să mă recunoști?
pierdută într- un tiki bar, devenind un personaj din O'Neill, dark, drunk and adrift

iZa
Feb. 2019, To