Alteței Sale, Femeia!
De la femei conducătoare de state, la cele din
prima linie, de la femei jonglând cu noi obligații, când școlile și grădinițele
sunt închise, de la bunicile care nu-și mai pot primi nepoții în vizită, la
femeile amenințate de creșterea abuzului domestic în familia obligată la
izolare, sau la cele singure, pandemia a adus de toate.
Am imortalizat împreună acest jurnal, început pe Facebook, un fel de
declarație de „supraviețuire“ pentru aceste vremuri absolut de
neimaginat cu câteva luni înainte.
Din viața tumultuoasă, predictibilă și cu sens, pe care credeam că o
ducem, am fost aruncate dintr-o dată într-o criză de proporții pe care o
conștientizăm mai mult sau mai puțin. Desigur pentru multe dintre noi, se simte
diferit, pentru unele dintre noi, aflate în carantină, se simte ca un anumit
vacuum existențial, pentru altele, o criză care aduce insecuritate sau amenință
însăși existența. Instalată necruțător, criza existențială poate fi trezită de
urgența medicală a celor de aproape sau de mai departe, în acel „acasă“ pe care
multe dintre noi l-am lăsat în urmă, de imaginile cu iz aproape narcotic pe
care media ni le alimentează, dar mai ales de „avorturi spontane“ de gânduri,
vise, planuri, relații... toate ne aduc aminte de singurătatea omului, de
anxietatea în fața finitudinii vieții, de nepăsarea astrelor pe care le credeam
„aliniate“ și urzitoare de acest cocon comfortabil al obișnuinței după care tânjim
acum.
Ne sperie sentimentele pe care le simțim? Ne sperie necunoscutul? Ne
sperie criza existențială? Desigur! Încercăm să le ținem cât mai departe
posibil, căci trebuie curaj să te uiți cu onestitate la interior. Încercăm cu
muzică, cu noi rețete, alergând în dreapta și-n stânga, citind despre poțiuni
miraculoase sau retrăgându-ne cu cărțile noastre, înconjurate de cei pe care îi
iubim și ne iubesc, dar vine și clipa, și iată, a venit când suntem nevoite să
ne acceptăm și singurătățile.
Criza existențială de care ne lovim la un moment dat în viață poate fi,
conform părintelui Terapiei Existentiale/Logotherapy, Viktor Frankl, el
insusi, supravietuitor al Holocaustu-lui, un divorț, o boală incurabilă,
depresia, iată, o izolare forțată, care, ignorate, nasc repede alte simptome
(anxietate, alcoholism, depresie, hipersex, comportări deligvente) care
maschează de fapt cauza. Omul își pierde sensul, tot ce a acumulat, ce a iubit,
ce a învățat, ce a construit, rămânând singur într-un univers ostil, de
neconceput, într-un tablou macabru cu tușe apăsate de vascozitatea
vopselelor, curgând care încotro, zvârcolite pe pânza ființei, cu guri lacome
de aer și ochi scurși de tristețe.
Declanșarea epidemiei Covid-19 e o criză existențială.
Timpul în singurătate poate aduce demoni peste viața activă și aglomerată de
dinainte, și îi poate masca.
Putem fi un adevărat spectacol de neputință, ne putem pierdem balansul,
când și când, în nedumerirea sau frica noastră, sau, din frică sau mândrie, ne
îndepărtăm unii de alții.
Când citim despre creșterea violenței domestice, despre femei din prima
linie care își curmă viața pentru că nu mai pot duce povara, când vedem
disperarea din ochii acelora care și-au pierdut pe cineva drag, sau bunicile la
geam, în lacrimi, tânjind după îmbrățișarea unui nepot, poveștile noastre pot
fi stâlp de înțelepciune, putere și speranță, curaj de a privi viața în față,
s-o acceptăm așa cum e, să ne uităm mai profund la ceea ce suntem în interior.
Chiar dacă văzute ca sentimente negative, anxietatea, tristețea,
depresia, furia, ura, ca punct de plecare, pot declanșa punerea sub lupă a
sensului vieții și să aibă valoare în înțelegerea de sine.
Oricât de grea, lupta cu sine poate fi o altă devenire.
Iar „pentru a-și regăsi dragostea de viață, când o pierd sau se
uzează, oamenii sunt siliți uneori să străbată un coșmar. Dacă au norocul să iasă
din el nemutilați, pot spera din nou“ (Octavian Paler). Și pentru a
învăța din nou culorile cerului și gustul verii, muzica unei îmbrățișări...
doar cât ochii să strălucească de bucurie, iar inima să zvâcnească de dor, de
drag, o veșnicie, o zi, o clipă...
Până când viața, chiar din izolare, va triumfa din nou!
Amor Fati!
Isabela Gilcescu
1 May, 2020
