vineri, 15 aprilie 2022

Naked and insignificant in front of the big Universe

Dear Ioana,

Use this experience which organically shakes you to the core to reflect upon life. The western way, I was talking to Lucian recently as he has gone through this experience, is more focused on the ones left behind, on life going on, on the fact that the society wants you back to work and functioning (un fel de romanescul – mortii cu mortii si viii cu viii). Everything is geared to conceal the ugly face of death to be left with the good memories and to push deep down all the other feelings you might have – despair, guilt, sadness, etc. Not productive. Plus if the dead had some vicious traits, why not, blame it on him/her. However the "eastern" way is quite the opposite – look at death in the face, see all the decrepitude and the ugliness it brings, cry, moan, accuse the Universe for being so cruel and indifferent, it is a tsunami event, the only one that counts when you are naked and insignificant in front of the big Universe. 

Cel ce este in voi, este mai mare decat cel ce este in lume” 1 Ioan 4:4 

You will decide how to deal with this. Only you! Maybe the healthier way is to use this time to go deep in yourself and reflect upon the human condition and with courage to assume that life is as is with good and bad, beauty and ugliness, life and death. Talk about it with a trusted friend and do not hide what you feel. As in the painting of Munch – The Cry... let it all out because whatever it will be repressed will haunt later and shadows always lurk in us waiting to take forms. Luckily we live for the bit of Grace we are bestowed upon from time to time. It is the only thing we can cling to and which will anchor us in this ever changing world. Love you and I am always here for you. Nusa has been an amazing woman. Quite intimidating sometimes. But we can always learn from her lived life – her family was everything for her. Nothing else – just her sons and her family!

I. G.

joi, 14 aprilie 2022

Călător

... pe cât de lucid (Lucis)

pe-atât de romantic

vestitor zorilor apropiați

în diferite locuri

în diferite feluri

freamăt instantaneu

de la atâtea mâini

atâția ochi

între cămașa neagră și pantofii roșii

de la atâta inimă

primăvara de ziuă

de noapte

lângă

coloana infinitului

a pus în tine nemargini de iubire

de sărut


Eli Gîlcescu


duminică, 3 aprilie 2022

Celebrând

… după-amiaza când


te-a luat de mână


 s-a luminat grădina


de atunci 


știam că va fi


bine


și vei înflori și tu

 

Eli Gîlcescu

3 apr. 22


miercuri, 30 martie 2022

Aceeași zi

Și nu știu de ce

... în leagănul atât de tăcut

când primăvara moare

într-o noapte de neștiut

când cântă cocoșii

dinspre dimineață

și te ia somn dulce

la ora în care stelele

învață strigătul meu

ca și cum toate

lovind cu-ndoieli alte lumi

când dintr-o dată liniștea doare

doare prea mult...

mă cutreieră

același sărut (E.G. 27 martie 2022)


Jerbe de scântei albastre,

‘Ntunecate cum lumina

Îmi aprind bujori pe suflet

Și-mi întind pe față vina

De-a dormi pe lângă tine

Cum copacul lângă soare

Cum atomul de lumina

Cum iubesc pe lângă doare

Cum ascetul de nelume

Cum dorința de plăcere

Cum nebunii de nebune

Cum a da pe lâng-a cere

 Cum să nu stau langa tine!?

Cum să uit priviri de Ceață!?

Cum să-mi șterg surâsul buzei

Înghețat peren pe față!?

Mi-ai atins cu mâna fața

Și-am uitat de tot.

De mine,

De adânc, de suprafața

Și de tot ce jos mă ține.

Jerbe de scântei albastre

Ies din coasta ta-nălțată

Dintre șoldurile mele

Înc-o dată.

Și-nc-odată…

Jerbe de scântei albastre… (L.V. 27 martie 2022)


marți, 16 martie 2021

Visând iele în dans sălbatic

Ei trăiesc în mine

într-o formă sau alta –

crescuți pe oase,

pulsând în vene

tăcuți în lungi reverii.

 

și e greu să-i deslușesc

adunându-i din cioburile cănii zdrobite în urma sicriului –

gânduri, trăiri aruncate spre stele.

 

Din șopron își îndreaptă pasul Buni

cu obrajii roșii – acolo își fierbe țuica

din merele căzute din prea plinul livezii

și toate cântecele și descântecele

și toate lacrimile

cu care își plânge fetele.

 

Tata-Mare,

cu bidonul de stropit via în spate,

cu pălăria de paie mirosind a fân cosit.

aproape de miezul zilei, bătând din când în când în geamul camerei:

„Dormiți ca vulpile în vizuină!”

Storurile lăsate la geam nemișcate,

cu șnurul lung, negăsind sprijin.

 

Blestemat părul din curtea găinilor –

arzând torță.

 

Ochi lipiți de copii

visând iele în dans sălbatic

agățate dincolo de tusea astmatică

și de mirosul de medicamente.

 

Fii atentă, nene, fii atentă!

Podeaua scârțâie apăsată de veacuri

și în patul cu perne multe și moi

așezați unii peste alții

dorm moșii de iarnă și cei de vară

Nu-și mai știu suferințele nici bucuriile

s-au risipit în cele patru vânturi

apoi

s-au adunat în memorii colective.

 

Duduie focul în sobă

și curentul nu mai vine pe sub uși și geamuri

degete ies să se dezmorțească.

 

O ultimă gură de aer

„În mâinile Tale îmi dau duhul meu, Doamne”

și plec în moarte

„O să te doară, Tată?

O să te doară?”

„N-o să mă doară, puiule,

N-o să mă doară.”

Pielea întinsă

și rece sărutul de pe frunte.

Groapa cu osemintele moșilor

în saci,

la cap și la picioare

îngeri păzitori.

 

(in memoriam tatălui + Martie 16 și moșilor mei)

 

Isabela Gîlcescu

16 Martie 2021


luni, 1 martie 2021

Deportați în Bărăgan



Nimic să nu rămână nespus

 

Îmi amintesc de buni, cu pașii ei tăcuți și

privirea care

Păstra totul, fără să spună nimic.

 

Împrumuta cărți de peste tot,

se furișa în șopru să le citească,

cu glasul lumii păstrat afară,

fără să simtă cineva.

 

Când aduceam cărțile la oraș – cele care

mai rămăseseră – dispărea mai des,

pierdută în lumea lor.

 

Se întorcea cu un zâmbet care îi

lumina sufletul.

 

Când au demolat șopru, am regăsit

o parte din sufletul ei, neliniștit.

 

Cititul îi dăruia viață,

iar viața o omora, dar nu renunța.

Căuta acea scânteie care să-i încălzească zilele.

 

Și tot ce era ascuns, cândva,

acum, răsuna ca un ecou tăcut,

dar puternic, prin casa Gâlceștilor.


Eli Gîlcescu
din Ciulinul (în lucru)

sâmbătă, 13 iunie 2020

My World



I'm hidden in the tree house.

The light is casting shadows in long stripes down on my face

I tilt my head forward looking in an imaginary mirror-

My Shadow and I living under the same roof.



Seen from the outside

my place looks haunted.

There is truth in this-

I've buried in here

the Innocent,

the Orphan and

the Lover

and I'm still fighting with my Warrior.



Stop by from time to time

Leave down your shoes and climb up.

Bow down your head

(I know the entrance gets smaller every day

as my ego goes bigger due to circumstances,

pride and arrogance-Life will shape me up again as I throw myself into the mundane).

Everything is set:

Have a cup of tea

I'll glaze the tremor of my hands into light strokes.

Sip gracefully the Sage words

and cry a little seeing the cracks on the tea pot

(I cannot hide the Destroyer from you)

Under my sleeve the scars of my suicide attempts becoming rheumatoid arthritis.

O zi neîntâmplătoare. O zi cu lumină aparte

Un interludiu în întâmpinare pentru ziua fiicei mele Uneori viața așază lucrurile în vecinătăți care mă emoționează. Le simt ca pe o sărbăt...