Până în locul primei minuni

Parcă ar fi ziua aceea de minune,

ca o legănare de vară,

până azi,

peste grădini și trandafiri...

 

ceva adevărat și atât de...

călduț, lipindu-se docil, păstrat

cu grijă

cu durere,

mai aproape de soarele amiezii,

în lumina limpede a dimineții,

primul zâmbet –

rostul revenirii mele.

Singurul rost

al unei așteptări, pesemne, atunci.

 

Nu știu de ce și acum, fără să știu

cum au trecut anii.

 

Cum au zburat, de fapt.

Chiar dacă e absolut normal.

Nu divin.

Nici tragic.

O noutate a existenței mele.

Un sentiment nou, numai al meu.

Tot, tot

 

Eli Gîlcescu (mama, cu dragoste)

11 iunie 2025

Pentru Isabela, de ziua primei minuni

11 iunie nu e doar o dată — e începutul unei alte vieți, a mea, odată cu a ta.
A fost ceva mai presus de cuvinte, dar cumva lipit de inimă, cald, simplu, atât de viu încât l-am păstrat mereu aproape, fără să-l pierd, nici când timpul a prins aripi.

De atunci, știu de ce mă întorc, știu ce înseamnă un zâmbet care dă rost lumii.

Nu știu unde au fugit anii, dar știu că au trecut prin tine, crescând înăuntrul nostru, mai înalți și mai plini de sens.

La mulți ani, minune de atunci și de acum!

Mama

Prima zi de minune

Revelații 77 / 55

Atunci când m-ai trezit

pe neașteptate

diminețile dansau pentru mine

 

nici astăzi nu știu cum

 

de unde nu era nimic

te-am așezat mai aproape de soare

pe un covor de tămâioare

până

adormeam sărutările toate

Elisabeta Gîlcescu

11 Iunie, Burlington

Ne-ai cam uitat, Doamne!

Câte inimi de rezervă are o inimă
și cât ne mai încearcă

în fiecare zi 

avem de dat socoteală

Dacă nu ai fi, să ne pui la încercare,

nici inimi înlănțuite, 

nici lucruri de spus, 

nici vreme 

de râs, de plâns

Așa a fost dintotdeauna. 

Așa ar trebui să fie. 

chiar dacă ne place sau nu,

Doamne, poate că un singur semn

ar liniști toate

Eli Gîlcescu

22 Februarie 2024, Toronto

* * *

Așteptările sunt ursuleți albaștri de pluș
pe un pat de spital

“uite, tubul ăsta pornește de aici și merge până sus în inimă”
degete lungi pe un fir imaginar
Impella este la 7

You stepped out to go to a church
Please God!
Please God!
Please God!

Pieptănul face cărări în părul ud
așteptând un nume
Baby Boy Smith

Isavela Vasiliu

Februarie 2024, Burlington

Tăcerea care rămâne

Deja m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Îl privesc mai tot timpul. Uneori mă apropii și mă gândesc cum va fi cu blestematul ăsta de virus.

Și dacă e în mine? Mai știi? Poate de la spitalul cu somități. Îi vezi doar la internare (dacă ai noroc).

 

Mi-ai spus că te bucuri că am scăpat de acolo. Dar dacă n-am scăpat.

Dacă ți-aș fi povestit, poate că nu credeai. E spitalul unde l-ai născut pe Andrei. Ții minte? Același spital care la naștere l-au suspectat de... Și el nu avea nimic. O altă poveste pe care trebuie s-o scrii cândva.

Nu, mai bine nu scriu prin ce am trecut. Sunt multe de povestit. Vorba poetului „aș vrea să spun mai mult, dar nu e posibil“.

 

Dar dacă am fost contaminată și am tratat-o băbește. Pentru că, la scurt timp, a recidivat. Cu ParaSinus și Sirop din Lichen de Piatră. M-am vindecat greu.

În Săptămâna Patimilor am muncit mult. Prea puțin am citit și scris. Doar gânduri adunate de peste tot. Unele parcă au intrat în inimă, ca o taină dulce.

Se spune că „plânsul poate să-ți aducă o mare ușurare, dar numai dacă ai pe cineva lângă tine“. (Anne Frank)

Poate că într-o zi totul se va termina. Greu de spus.

Spun poeții că în acest an lumina sfântă este mai prețioasă ca în alt an. Ne reîntoarce la o viață normală de familie, plină de iubire, de credință.

 

Uite, m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Știu că îmi va fi de ajutor la nevoie. Poate fi biserica mea. Între cireși și vișini, privindu-i cum înfloresc și rodesc. Și într-atât de mare e asemănarea dintre noi! Și atunci încep să visez. Visez atât de frumos în preajma lor. Și nu mi-e interzis. Nici porunci nu-mi dau. Chiar dacă nu voi mai putea ieși niciodată.

Și totuși grădina e singurul loc unde nu mă tem de liniștea ei. Și nici tristă nu pot fi. Nici singură nu-s. Între cei 3 nuci poezia există. Și pacea odată cu ea. Și viața de peste tot. De data asta să știu pentru ce este. Și florile tot de la ea. Ca o atingere tandră și un zâmbet.

 

Ce greu în asemenea vremuri!

Încerc să mă agăț de ceva... și atunci privesc din nou grădina, urmăresc nucul dacă a înflorit, și îmi par toate în bună rânduială, iar pentru o clipa scap de cruzimea asta. Uneori, mi se pare că aud pomii cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre ei de parcă pentru totdeauna cu putere de viață de moarte. Și mă bucur, fără să vreau, de lumină, într-un loc unde mă ascund, la repezeală.

 

Știu că mă vei privi mai cu milă, poate că mă vei ține de mână... să mă răsfeți cu o simfonie învăluită în tăceri... sau tăcerea care rămâne

 

Eli Gîlcescu

19-20 aprilie 2020

 

O zi de aur

Când se iubesc de dragul iubirii, fără alt gând, merg mai departe împreună.

6 Mai 2023

Zbor extatic

Cerul meu, împletit de vise cu cireșe dulci-amare de atâta dragoste, îmi învârte urechile ca pe niște zaruri de tinichea, întotdeauna cu fața în sus, întotdeauna spre tine, magnetizate cu doi de șase. Zâmbești la mine iar eu râd de-a binelea. Îmi vorbești cu ochii iar eu turui gura ca un fluture galben cu polen pe aripi cât umezeala pe buze. Iubirea îmi vopsește pletele cu aurul Nordului călăuzitor de speranțe, pielea ta cumpără soarele cu amănuntul, călăuzită către toamna zilei mele de șoaptele razelor împachetate straturi-straturi și gata pentru fierbințeala lunilor ce urmează, până hăt în mai. Ne iubim și palmele noastre sunt bătute de dragoste precum palmele cosașului de glie, mă ții de mâna și sunt cuplat la lumea ta, vitezele de Upload și Download sunt egal de amețitoare și construim, precum o imprimantă 3D, lumea noastră. Te iubesc și sunetul prinde contur. Nu îmi amintesc să mai fi auzit până acum

 

Lucian Vasiliu

Burlington, ON

31 august 2022

Mă sperie iubirea

... și nu e rău

când cu tot dinadinsul

mai albe nopțile

în clocot

dezlănțuind iubirea

la fel de completă

grădina cu lalele

într-un dans amețitor

sălbatic

toată un surâs de voie

bătăi de inimi

mereu dinainte

toată un surâs de voie

nu cel de ieri...

 și mă fâstâcesc

roșind

când spui „totul îmi place la tine“

 

Eli Gîlcescu

E ceva cu totul altceva

Cana ta albastră 

Cana mea verde-albastră 

Ceai negru și cuprinderi albe de mâini 

„mâncate de hamuri“ Amazoane flamande călărind 

 deșerturi toride în priviri 

– universuri – 

 „eu pot vedea viitorul“ doar l-am pictat de atâtea ori 

 împreună, 

Dar, iubite, eu vreau 

– Răsărind sângerări – așa începe dimineața 

 – Roșu de Rothko – 

 pe trupuri, pe degete, pe suflet. 

Și albastrul-martor 

„să nu uităm de unde am plecat“ 

 I.G.

Sunt Paștile

Eli Gîlcescu

Lucis

Când am lumina cu mine mai e timp să plimb amintirile jucând în jurul degetului un capăt de ață să nu-mi scape visându-mă într-un pelerinaj la locurile sfinte și trupul miroase a rufe uscate la soare și mă rog abia acum să pună în loc o mie de orizonturi în gara aia de unde nu mai vreau să plece acel zâmbet (de nu îl va pierde) când mai vine o zi să respire aer curat când înfloresc cireșii și luna începe să scadă celor fără glas să le dea glas de lumină călător zorilor apropiați în diferite locuri în diferite feluri freamăt instantaneu de la atâtea mâini atâția ochi între cămașa neagră și pantofii roșii primăvara de ziuă de noapte lângă coloana infinitului a pus nemargini de iubire curcubeie de săruturi și... „râs de fată râzgâiată“ Eli Gîlcescu 18-22 apr. 2022,Săptămâna Patimilor

Naked and insignificant in front of the big Universe

Dear Ioana,

Use this experience which organically shakes you to the core to reflect upon life. The western way, I was talking to Lucian recently as he has gone through this experience, is more focused on the ones left behind, on life going on, on the fact that the society wants you back to work and functioning (un fel de romanescul – mortii cu mortii si viii cu viii). Everything is geared to conceal the ugly face of death to be left with the good memories and to push deep down all the other feelings you might have – despair, guilt, sadness, etc. Not productive. Plus if the dead had some vicious traits, why not, blame it on him/her. However the "eastern" way is quite the opposite – look at death in the face, see all the decrepitude and the ugliness it brings, cry, moan, accuse the Universe for being so cruel and indifferent, it is a tsunami event, the only one that counts when you are naked and insignificant in front of the big Universe. 

Cel ce este in voi, este mai mare decat cel ce este in lume” 1 Ioan 4:4 

You will decide how to deal with this. Only you! Maybe the healthier way is to use this time to go deep in yourself and reflect upon the human condition and with courage to assume that life is as is with good and bad, beauty and ugliness, life and death. Talk about it with a trusted friend and do not hide what you feel. As in the painting of Munch – The Cry... let it all out because whatever it will be repressed will haunt later and shadows always lurk in us waiting to take forms. Luckily we live for the bit of Grace we are bestowed upon from time to time. It is the only thing we can cling to and which will anchor us in this ever changing world. Love you and I am always here for you. Nusa has been an amazing woman. Quite intimidating sometimes. But we can always learn from her lived life – her family was everything for her. Nothing else – just her sons and her family!

I. G.

Călător

... pe cât de lucid (Lucis)

pe-atât de romantic

vestitor zorilor apropiați

în diferite locuri

în diferite feluri

freamăt instantaneu

de la atâtea mâini

atâția ochi

între cămașa neagră și pantofii roșii

de la atâta inimă

primăvara de ziuă

de noapte

lângă

coloana infinitului

a pus în tine nemargini de iubire

de sărut

Eli Gîlcescu

Celebrând

… după-amiaza când

te-a luat de mână

 s-a luminat grădina

de atunci 

știam că va fi

bine

și vei înflori și tu

 

Eli Gîlcescu

3 apr. 22

Aceeași zi

Și nu știu de ce

... în leagănul atât de tăcut

când primăvara moare

într-o noapte de neștiut

când cântă cocoșii

dinspre dimineață

și te ia somn dulce

la ora în care stelele

învață strigătul meu

ca și cum toate

lovind cu-ndoieli alte lumi

când dintr-o dată liniștea doare

doare prea mult...

mă cutreieră

același sărut (E.G. 27 martie 2022)

Jerbe de scântei albastre,

‘Ntunecate cum lumina

Îmi aprind bujori pe suflet

Și-mi întind pe față vina

De-a dormi pe lângă tine

Cum copacul lângă soare

Cum atomul de lumina

Cum iubesc pe lângă doare

Cum ascetul de nelume

Cum dorința de plăcere

Cum nebunii de nebune

Cum a da pe lâng-a cere

 Cum să nu stau langa tine!?

Cum să uit priviri de Ceață!?

Cum să-mi șterg surâsul buzei

Înghețat peren pe față!?

Mi-ai atins cu mâna fața

Și-am uitat de tot.

De mine,

De adânc, de suprafața

Și de tot ce jos mă ține.

Jerbe de scântei albastre

Ies din coasta ta-nălțată

Dintre șoldurile mele

Înc-o dată.

Și-nc-odată…

Jerbe de scântei albastre… (L.V. 27 martie 2022)

Visând iele în dans sălbatic

Ei trăiesc în mine

într-o formă sau alta –

crescuți pe oase,

pulsând în vene

tăcuți în lungi reverii.

 

și e greu să-i deslușesc

adunându-i din cioburile cănii zdrobite în urma sicriului –

gânduri, trăiri aruncate spre stele.

 

Din șopron își îndreaptă pasul Buni

cu obrajii roșii – acolo își fierbe țuica

din merele căzute din prea plinul livezii

și toate cântecele și descântecele

și toate lacrimile

cu care își plânge fetele.

 

Tata-Mare,

cu bidonul de stropit via în spate,

cu pălăria de paie mirosind a fân cosit.

aproape de miezul zilei, bătând din când în când în geamul camerei:

„Dormiți ca vulpile în vizuină!”

Storurile lăsate la geam nemișcate,

cu șnurul lung, negăsind sprijin.

 

Blestemat părul din curtea găinilor –

arzând torță.

 

Ochi lipiți de copii

visând iele în dans sălbatic

agățate dincolo de tusea astmatică

și de mirosul de medicamente.

 

Fii atentă, nene, fii atentă!

Podeaua scârțâie apăsată de veacuri

și în patul cu perne multe și moi

așezați unii peste alții

dorm moșii de iarnă și cei de vară

Nu-și mai știu suferințele nici bucuriile

s-au risipit în cele patru vânturi

apoi

s-au adunat în memorii colective.

 

Duduie focul în sobă

și curentul nu mai vine pe sub uși și geamuri

degete ies să se dezmorțească.

 

O ultimă gură de aer

„În mâinile Tale îmi dau duhul meu, Doamne”

și plec în moarte

„O să te doară, Tată?

O să te doară?”

„N-o să mă doară, puiule,

N-o să mă doară.”

Pielea întinsă

și rece sărutul de pe frunte.

Groapa cu osemintele moșilor

în saci,

la cap și la picioare

îngeri păzitori.

 

(in memoriam tatălui + Martie 16 și moșilor mei)

 

Isabela Gîlcescu

16 Martie 2021

Deportați în Bărăgan

Isabela Gilcescu

Nimic să nu rămână nespus

 

Îmi amintesc de buni, cu pașii ei tăcuți și

privirea care

Păstra totul, fără să spună nimic.

 

Împrumuta cărți de peste tot,

se furișa în șopru să le citească,

cu glasul lumii păstrat afară,

fără să simtă cineva.

 

Când aduceam cărțile la oraș – cele care

mai rămăseseră – dispărea mai des,

pierdută în lumea lor.

 

Se întorcea cu un zâmbet care îi

lumina sufletul.

 

Când au demolat șopru, am regăsit

o parte din sufletul ei, neliniștit.

 

Cititul îi dăruia viață,

iar viața o omora, dar nu renunța.

Căuta acea scânteie care să-i încălzească zilele.

 

Și tot ce era ascuns, cândva,

acum, răsuna ca un ecou tăcut,

dar puternic, prin casa Gâlceștilor.

Eli Gîlcescu

din Ciulinul (în lucru)

My World

Isabela Gilcescu

I'm hidden in the tree house.

The light is casting shadows in long stripes down on my face

I tilt my head forward looking in an imaginary mirror-

My Shadow and I living under the same roof.



Seen from the outside

my place looks haunted.

There is truth in this-

I've buried in here

the Innocent,

the Orphan and

the Lover

and I'm still fighting with my Warrior.



Stop by from time to time

Leave down your shoes and climb up.

Bow down your head

(I know the entrance gets smaller every day

as my ego goes bigger due to circumstances,

pride and arrogance-Life will shape me up again as I throw myself into the mundane).

Everything is set:

Have a cup of tea

I'll glaze the tremor of my hands into light strokes.

Sip gracefully the Sage words

and cry a little seeing the cracks on the tea pot

(I cannot hide the Destroyer from you)

Under my sleeve the scars of my suicide attempts becoming rheumatoid arthritis.

Un zâmbet pentru tine

Dragă Isabela, felicitări pentru inițiativa ta, cred că este o idee bună să împărtășim sentimentele pe care le trăim în aceste momente fără precedent din viața noastră! Profesia mea de coafeză, din păcate nu o pot face virtual, de acasă! 

Când am emigrat în Canada a trebuit să mă reprofilez, și am ales industria de înfrumusețare, în locul IT-ului care era la modă, acum 24 ani! Unul din motivele pentru care am ales această meserie a fost și faptul că nu contează cum va merge economia Canadei, eu tot voi avea de lucru, dar cum viața bate filmul, m-am trezit deodată la realitatea cotidiană! 

La început am fost frustrată pentru că nu știam ce să fac cu timpul liber, după care mi-am dat seama că este momentul perfect să mă relaxez, să stau cu picioarele în sus și să am grijă de mine! 

Cum orice început are și sfârșit, aștept cu nerăbdare să mă întorc la salon, să te revăd și să pun zâmbetul pe buze la cât mai multe doamne, domnișoare, domni și domnișori!

Nicoleta Luminița Panait,

Toronto